Barack Obama, discurs istoric în Germania: „Atât timp cât vom avea arme nucleare, nu vom fi niciodată în siguranță”

Publicat: 19/06/2013, 18:21
Actualizat: 29/07/2014, 19:10

„Ich bin ein Berliner”. Patru cuvinte rostite de un președinte american în urmă cu 50 de ani au făcut istorie. La jumătate de veac de la celebra vizită a lui John F. Kennedy în Germania, un alt președinte democrat, Barack Obama s-a adresat, miercuri, germanilor și lumii de la Poarta Brandenburg din Berlin.

Barack Obama și-a expus, într-un discurs de 30 de minute, întreaga filosofie politică, de la lupta împotriva discriminării, la egalitate de șanse, la securitate, la dezarmarea nucleară, atingând inclusiv scandalul spionajului din cadrul programului PRISM al NSA.

Liderul de la Casa Albă se află în prima vizită oficială în Germania în calitate de președinte. El a mai ajuns în țara condusă de cancelarul Angela Merkel și în 2008, însă nu i s-a dat voie să vorbească la Brandenburg Gate.

Gândul a transmis LIVE TEXT și LIVE VIDEO discursul președintelui american. Mai jps, principalele declarații ale lui Barack Obama, dar și ale gazdei lui, cancelarul Angela Merkel:

UPDATE 17:00 „Vielen Dank”, spune Obama la sfârșitul discursului său, încheind astfel cu o mulțumire în limba germană, primită cu mult entuziasm de cei 6.000 de oameni prezenți în fața Porții Brandenburg.

UPDATE 16:59 „Zidul aparține istoriei, dar trebuie să scriem și noi istorie”.

UPDATE 16:58 Ca o continuare la aluzia la scandalul spionajului din cadrul NSA, Obama dă asigurări că administrația lui caută amenințările la securitatea națională, și nu discuțiile oamenilor de rând. „Este vital cum ne folosim și cum ne limităm puterile”, mai spune președintele SUA.

UPDATE 16:55 Președintele american spune că Administrația lui muncește de două ori mai mult pentru a închide închisoarea de la Guantanamo. Barack Obama mai promite că eforturile de a ține țara în siguranță țin cont și de dreptul la intimitate al oamenilor – o aluzie la scandalul PRISM. Totodată, Barack Obama vorbește și despre precauția cu care folosește dronele, un alt subiect controversat acasă.

UPDATE 16:53 „Amenințările la adresa libertății nu vin neapărat din exterior, ci din interior, din propriile noastre temeri. În ultimii 10 ani, America a fost în război, dar s-au schimbat multe de-a lungul acestei perioade. Războiul din Irak s-a încheiat, cel din Afganistan se va încheia în curând, Osama Bin Laden nu mai există”.

UPDATE 16:52 „Putem trăi ziua primei generații fără HIV. E posibil”.

UPDATE 16:49 Obama vorbește despre lupta lui pentru dezarmarea nucleară și promite un plan ambițios de a reduce armele nucleare ale SUA dincolo de limita negociată deja cu Putin. Leitmotivul discursului președintelui american este „peace with justice”, adică „pace și dreptate”.

UPDATE 16:47 Fie că trăim în Cleveland, Washington, Belfast, Berlin, Atena sau Madrid, toată lumea merită o șansă, dreptul la o economie prosperă pentru toți, nu doar pentru cei din vârful piramidei, mai spune președintele SUA, descriind „insulta unei inegalități crescânde”.

UPDATE 16:43 Când apărăm libertatea fraților homosexuali și surorilor lesbiene, ne apărăm libertatea noastră, spune Obama, care descrie diverse forme de libertate și non-discriminare.

UPDATE 16:39 Am venit în acest oraș pentru că provocările vremii noastre au nevoie de aceleași trăsături definitorii pentru Berlin, spune Obama mulțimii. Președintele american amintește despre vizita lui John F. Kennedy în urmă cu 50 de ani și despre provocările de acum, una dintre ele fiind pericolul armelor nucleare.

UPDATE 16:35 Obama: „De-a lungul istoriei, soarta acestui oraș s-a redus la o simplă întrebare: Vom trăi liber sau în lanțuri?”

UPDATE 16:31 Obama: „E atât de cald aici, încât o să îmi dau jos sacoul. Putem fi mai liberi printre prieteni”.

UPDATE 16:30 Barack Obama vorbește acum în fața celor 6.000 de oameni adunați în Berlin: „Niciun zid nu poate sta în fața dorinței de dreptate, libertate și pace din inimile oamenilor”.

UPDATE 16:28 Angela Merkel: „Parteneriatul transatlantic continuă să fie cheia pentru libertate și prosperitate pentru toți. Nu poate fi un parteneriat mai bun decât cel dintre SUA și Europa. Draga Barack, îți urez bun-venit printre prieteni!”

UPDATE 16:25 Planul Marshall nu va fi uitat niciodată, îi spune cancelarul german președintelui SUA. Angela Merkel vorbește despre ajutorul Statelor Unite după cel de-al doilea Război Mondial, dar și ajutorul lui Kennedy pentru orașul Berlin în urmă cu 50 de ani, precum și contribuția Reagan-Gorbaciov la dărâmarea Zidului Berlinului.

UPDATE 16:22 „Berlinul vă urează bun-venit, domnule președinte!”, i-a transmis primarul capitalei germane oaspetelui de peste Ocean. În acest moment, vorbește cancelarul Angela Merkel.

UPDATE 16:15 Berlinezii publică în acest moment pe Twitter sute de fotografii din timpul vizitei președintelui american în orașul lor.

UPDATE 16:00 O cititoare gândul din Berlin, Nicole, ne descrie atmosfera dinaintea discursului lui Obama: „E incredibil ce nebunie e aici. Este cea mai caldă zi din an, cu aproape 40 de grade Celsius. Tot orașul este blocat. Lucrez în apropiere de Postdamer Platz și Poarta Brandenburg și abia pot ieși din clădire. Peste tot este poliție! Cei care lucrează în zona Porții Brandenburg nu au voie nici să deschisă ferestrele”.

FOTO: Odd Andersen-AFP-Mediafax

FOTO: Robert Michael-AFP-Mediafax

UPDATE 15:50 Diplomația germană i-a urat azi pe Twitter lui Barack Obama bun-venit.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Tatăl copilului Cristinei ICH, audiat la Poliție + Parchetul decide azi dacă cere mandat de...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
O tânără care îşi înşela soţul l-a minţit că a fost violată. A inventat că...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Harry, eclipsat total de William. Momentul a fost jenant
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Povestea incredibilă a femeii care s-a căsătorit cu ea însăși! Cum a sărbătorit un an...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Atmosfera noastră transformă praful din Sahara în minerale care alimentează viața